Je suis Enesco

Un produs „Despre Opera”

Playlist Enescu


Playlists este una dintre rubricile permanente ale revistei Gramophone. Este vorba despre recomandarea unei discografii după un anumit criteriu. În general, un asemenea playlist poate fi încărcat pe un iPod și poate fi ascultat în drum spre o destinație îndepărtată. Ca să înțelegeți mai bine, voi înșira, pe scurt, playlist-urile de până acum ale anului 2015. În Ianuarie, a fost muzica lui Franz Liszt, dar și o neobișnuită listă de piese muzicale cu tema Avioane, trenuri și automobile. Al treilea playlist conținea 10 piese, toate scrise în tonalitatea Mi major. Numărul pe luna Februarie propunea cititorilor Polifonia Iberică, 10 piese corale din secolul XVI, din Spania și Portugalia, urmate de o serie de 9 piese ale unor compozitori americani, iar ultima propunere era făcută de clavecinistul și dirijorul Christophe Rousset, conținând 10 înregistrări care l-au inspirat și i-au lărgit orizonturile (dacă vreți, un expriment asemănător cu cel de pe blog-ul Despre Opera, la rubrica: Muzica lor). În Martie, Gramophone provoca publicul cu o serie de compoziții având ca temă temperamentul schimbător al mării, apoi 10 piese ale unor compozitori care au imigrat în Marea Britanie, terminând cu recomandările violonistului Barnabás Kelemen privind muzica maghiară. Ajungem astfel și la zi, numărul pe luna Aprilie, care aduce în atenție chiar muzica lui George Enescu. Reproduc articolul în continuare.

Enescu orchestral

Richard Whitehouse alege 10 dintre lucrările orchestrale ale lui George Enescu, acest român de geniu

Copil minune al viorii, George Enescu (de la moartea căruia se împlinesc 60 de ani în mai) nu a fost mai puțin precoce în domeniul compoziției. Merită să amintim aici vorbele lui Yehudi Menuhin (cel mai ilustru elev al lui Enescu), care era de părere că muzica superioară a compozitorului român nu va fi înțeleasă cu adevărat decât în secolul XXI.

Influența interpretului-compozitor George Enescu asupra muzicii secolului XX nu va putea fi niciodată exagerată

Influența interpretului-compozitor George Enescu asupra muzicii secolului XX nu va putea fi niciodată exagerată

Interpretată pentru prima oară la București, Poema română (1897) ilustrează contrastul puternic dintre cele două laturi ale caracterului național, cea introvertită și cea festivă, producând un poem simfonic format din două părți, exagerat de vesel. La 75 de ani după compoziția lui Mendelssohn, Octetul pentru coarde (1900) ducea ingenuitatea formală și măiestria contrapunctului la un nivel superior, cele patru mișcări crescând spre un punct culminant de complexitate tulburătoare și abandon emoțional. Succesul mondial al Primei Rapsodii Române a umbrit-o întotdeauna pe a Doua (1902), deși, în timp ce aceasta din urmă poate că nu are entuziasmul celei dintâi, ea are o potență melodică și un patos natural, care o justifică pe deplin.

Mahler nu a fost singurul dirijor de renume care și-a măsurat forțele cu Prima suită orchestrală (1903), impresionat, fără îndoială, de Preludiul la unison. Dintre cele mai interpretate lucrări orchestrale ale timpului, Simfonia I (1905) ne pune față în față cu un Enescu extrem de captivant și de comunicativ. Simfonia a III-a (1918) – a cărei premieră londoneză a avut loc în februarie 2015 – este o contemplare vastă (ca dimensiune, dar și ca obiectiv) a spiritului uman. În centrul ei se află un scherzo, a cărui ironie discretă este tulburată de un final surprinzător de puternic.
Enescu nu a apucat să asculte Vox Maris (1929), în care fuziunea dintre complexitatea formală și evocarea expresivă duce idiomul muzical la un nivel nou de subtilitate și rafinament tonal, egalat de puțini alții și nedepășit până acum de nimeni. Unul dintre cele mai mari succese ulterioare ale lui Enescu este A treia suită orchestrală (1938), concentrată în jurul unei descrieri prelungi a peisajului, cu detalii perceptibile la fel de extraordinare ca și precizia și fluiditatea formale, care fac posibilă această lucrare.

Realizată de Pascal Bentoiu, pe baza schiței detaliate lăsate de compozitor, Simfonia a V-a (1941) prezintă un Enescu ce transcende ororile războiului într-un recviem personal.
Enescu era aproape pe patul de moarte când a terminat Simfonia de cameră (1954), dar accentul deosebit pus pe elementele formale și expresive ne arată că puterea lui de a compune era încă intactă.

Playlist:

  • Poema română – Corul și Orchestra Filarmonicii București / Cristian Mandeal – Arte Nova
  • Octet – Kremerata Baltica / Gidon Kremer – Noneusch
  • Rapsodia Română nr. 2 – BBC Philharmonic Orchestra / Gennadi Rozhdestvensky – Chandos
  • Suita orchestrală nr. 1 – Orchestra Radiodifuziunii și Televiziunii Române / Iosif Conta – Marco Polo
  • Simfonia nr. 1 – BBC Philharmonic Orchestra / Gennadi Rozhdestvensky – Chandos
  • Simfonia nr. 3 – Orchestre National de Lyon / Lawrence Foster – EMI / Warner Classics
  • Vox Maris – Florin Diaconescu, Ochestra de cameră și Orchestra Filarmonică București / Cristian Mandeal – Arte Nova
  • Suita Orchestrală nr. 3 – BBC Philharmonic Orchestra / Gennadi Rozhdestvensky – Chandos
  • Simfonia nr. 5 – Marius Vlad, Corul NDR, Deutsche Radio Philharmonie / Peter Ruzicka – CPO
  • Simfonia de cameră – Tampere Philharmonic Orchestra / Hannu Lintu – Ondine Classical
Gramohone - Aprilie 2015

Gramohone – Aprilie 2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: