Subiectiv, despre disonanțe și tipare vieneze
După extraordinarul Wozzeck al lui Leo Hussain (care tinde să devină personajul principal al acestei săptămâni de festival, pentru că urmează două reprezentații cu Œdipe, la ONB), mi-a fost greu să scriu despre concertele la care am asistat în ultimele zile. Așa că revin acum cu impresiile de la concertele orchestrelor Les Dissonances și Wiener Philharmoniker, chiar dacă, aparent, cele două concerte n-ar avea legătură între ele.
Am fost la al doilea concert al lui David Grimal și al orchestrei sale, Les Dissonances. După cum știți, această orchestră propune o abordare diferită a interpretării – cea fără dirijor, fapt ce poate provoca foarte multe comentarii cu privire la viziunea asupra unei compoziții în țara din care provine unul dintre cei mai subiectivi șefi de orchestră, Sergiu Celibidache.
David Grimal
După amiaza de la Ateneu a început însă cu un manifest: Moz-Art à la Haydn de Alfred Schnittke, o pastișă ironică, citând abundent…
Vezi articol original 1.626 de cuvinte mai mult
