Je suis Enesco

Un produs „Despre Opera”

Despre „Je suis Enesco”


Un nou proiect. La sfârșitul unui an, oamenii iau tot felul de hotărâri. Bloggerii nu fac excepție, doar că, scriind despre muzică, anul nou nu începe la 1 ianuarie, ci odată cu debutul stagiunilor muzicale, în toamna lui 2014.

George Enescu și Pablo Casals în concert, 1937

George Enescu și Pablo Casals în concert, 1937

Așadar, mi-am propus să acopăr marile evenimente muzicale, nu doar printr-o simplă impresie, a unui fapt consumat (iar muzica e cel mai efemer moment artistic posibil), ci să subliniez importanța evenimentului, s-o separ de rutină. Așa am făcut în cazul premierei cu Lucia di Lammermoor de la Opera Iași, sau pentru La traviata care a deschis stagiunea ONB, dar și pentru hohotitorul Falstaff, tot de la ONB. Aceste materiale scrise de-a lungul mai multor săptămâni de dinainte și de după premiere au fost strânse, pe blogul Despre Opera, și sub forma unor caiete program alternative celor distribuite în teatru. Dacă veți face click pe numele operelor de mai sus, veți avea acces direct la aceste materiale. Va urma, în curând, unul nou: Manon Lescaut.

Însă, o dată la doi ani, evenimentul orbitor al României muzicale este Festivalul Enescu. Numai prezența în sine a unor forțe muzicale ale lumii, la București, justifică această atenție specială, a unui blog individual.

Festivalul are ca obiectiv principal promovarea muzicii și a personalității lui George Enescu. În acest sens, pe site vor apărea o serie întreagă de materiale pe această temă. Ceea ce atrage în primul rând publicul la acest festival este însă prezența ieșită din comun a unor staruri. O arhivă cu impresii de la edițiile trecute este disponibilă la rubricile Enescu 2011 și Enescu 2013Recomandări, știri, discografii, vor fi o prezență obișnuită în conținutul blogului.

Bine ați intrat pe Je suis Enesco!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: