Je suis Enesco

Un produs „Despre Opera”

Pappano – Day 2, sau cum poți să primești TOTUL într-o singură zi (2)


După concertul de la Ateneu, cu Mozart, a urmat al doilea spectacol al „Ducelui di Santa Cecilia” cum am văzut, undeva pe net, că i se mai spune lui Antonio Pappano. Primul recital a fost nemaipomenit de bun, cum a fost însă al doilea? N-o să scriu mii de cuvinte pentru această concluzie, vă spun de acum că a fost parcă mai bun.

Despre cine este și ce înseamnă Pappano am mai scris, nu mă voi repeta și aici.

Voi trece repede și peste „porcăria franțuzească” de la început (ce era? a! da, „Simfonia de cameră” de Enescu ), pe care megalomania naționalistă a festivalului a găsit de cuviință să ne-o bage pe gât, când nimeni nu venise să-l asculte pe directorul lui Covent Garden în așa ceva. Publicul a venit la operă, nu la un concert din scârțâit de balamale, așa cum e această simfonie. Ca să nu fiu înțeles greșit, poate că lucrarea are o valoare, doar că nu se potrivea în context chiar de loc, încât a ajuns să mă deranjeze. Să ne amintim că premiera operei „La Clemenza di Tito” în fața familiei imperiale, în 1791 a cauzat celebra remarcă a împărătesei Maria Louise – „una porcheria tedesca”…

Să intru în subiect, a fost „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră” de Rachmaninov. Un concert celebru, ediția trecută a fost cântat de Helene Grimaud, cea pe care am văzut-o ieri în Concerul nr. 1 de Brahms. Azi a fost Denis Matsuev, un pianist rus, pe care, mărturisesc, nu-l mai ascultasem niciodată. A fost bun, chiar foarte bun. Nu l-am uitat nici o clipă însă pe Ashkenazy din înregistrarea cu Andre Previn (1972). Nici un regret, nici o clipă, pentru că acompaniamentul a fost un extraordinar de bun, așa cum era și normal să fie și din partea dirijorului, și din cea a orchestrei. Pianiștii ruși au o tehnică impecabilă, muncesc 25 de ore pe zi, mai nimeni nu le poate sta în față, sunt niște forțe ale naturii. E interesant să te gândești dacă nu cumva această perfecțiune rece nu e plătită prin extirparea „organului credinței” (ce expresie a putut să găsească Andrey Tarkovsky!…). Triumful virtuozității a fost dat de bis-uri, trei la număr (!) dintre care cel din Peer Gynt a fost de-a dreptul exploziv. Ca-n filmul acela a lui Tornatore, „The Legend of 1900„, cred că ai fi putut să-ți aprinzi țigara atingând-o de corzile pianului la sfârșitul recitalului.

Cele patru părți ale „Șeherezadei, Op.35” de Rimsky-Korsakov au fost de fapt un film cu efecte speciale. A fost „1001 de Nopți” filmat în 3D HD. Spectaculos și genial. Nu am ce să spun mai mult, pentru că a fost seara bis-urilor. Și a unei tandre despărțiri de acest om, neastâmpărat ca un „Bărbier din Sevilla”, cu entuziasmul ăla al lui de ne-a luat mințile la toți. Atașant, ne-a atras în muzica lui, așa cum o vede el, încât nimic altceva nu mi poate conta. Doar muzica lui, doar viziunea lui, doar teatrul lui, doar bucuria lui. Și a noastră.

Antonio Pappano – Wilhelm Tell

O uvertură „La Forza del destino” de mi s-a părut că am asistat la toată opera în cele câteva minute cât a durat execuția ei. Am o lungă poveste cu acest Verdi, să spun doar că e greu să mai găsești ceva nespus în partitură, și totuși parcă iarăși a fost altfel decât în alte dăți. Opera a fost compusă în 1862 tocmai pentru Teatrul Bolshoi din Sankt Petersburg, cel cu o glorioasă existență și cu o rivalitate notorie cu Teatrul Mariinsky, pierdută în final, așa cum știm și vedem cu toții azi. Drept urmare, singura alternativă pe care o pot vedea la această interpretare e tocmai cea a lui Gergiev, pe DVD. Complet diferită dar la fel de genială.

Iar uvertura de la „Wilhelm Tell” a fost halucinantă, pur și simplu. Nu mă certați, blogul este depre operă, iar Pappano e sufletul operei din acest secol…. Ce cavalcadă! Și totul cântat degajat și hyper profesionist, dar niciodată banal. Cu o viteză în plus față de legendarul Toscanini din noaptea în care la Scala, în ’46, se redeschidea după război, dar cu aceeași rigoare exuberantă. O minune.

A fost o zi aproape epuizantă, dar de-o fi să se repete de încă 10 ori la rând, n-aș ezita nici o clipă s-o străbat din nou.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: